Hei! Bine v-am regăsit!
Dacă pentru voi viața spirituală este un tabu sau poate pur și simplu doriți să descoperiți și o altă perspectivă… mult mai îndepărtată decât cea cu care sunteți deja obișnuiți atunci consider că Autobiografia unui yoghin este locul potrivit de unde să începeți o călătorie ne neuitat pe tărâmul spiritualității din… India anilor 1900 – 1945!
Personal când am început să citesc am simțit o senzație ciudată de parcă m-aș fi lovit puternic de un zid. Evident, cele citite din primele pagini nu erau tocmai ceea ce voiam eu neapărat să descopăr mai ales că eram o persoană nefamiliarizată cu astfel de lectură, ba mai mult, cu viața Indiei în general.
Pornind la drum cu un atât de mare „avânt” am decis totuși să-i acord o șansă, fiindcă din experiență știu faptul că orice carte care nu este compatibilă cu propriile-mi gusturi mai devreme sau mai târziu (a se citi mai pe la mijloc sau chiar prin ultimile pagini) tot o să descopăr ceva sublim care o să-mi risipească regretele timpurii. Astfel, înarmat cu speranța unui oprimism incurabil, obișnuiesc să finalilez fiecare carte indiferent de obstacolele întâlnite în timpul lecturii.
Așa urma să se întâmple și cu Autobiografia unui yoghin care este o lectură strict pentru cei care sunt curioși în această direcție, răbdători să afle toate chichițele vieții din copilărie și până în etate al unuia dintre sufletele care și-a petrecut viața învățând „chemarea Cosmică” de la sfinții vremurilor.
După un preambul de descrieri minuțioase autorul ne îndreaptă privirile spre întâmplări greu de crezut că ar mai fi posibile acum, de obiceiuri înrădăcinate în veacuri demult apuse, dar care s-au păstrat cu sfințenie de aleșii oameni ai locurilor până în zilele noastre.
Copilul Mukunda Ghosh provenind dintr-o familie numeroasă de bengalezi s-a născut în Gorakhpur în nord-estul Indiei, cu un tată matematician si logician de valoare – funcționar al căilor ferate și o mamă – „o regină a inimilor”. La început băiatul neglijează școala pentru a-și petrece cât mai mult timp alături de persoanele sfinte ale vremii, făcătoare de minuni.
Petrecându-și tinerețea ca discipol direct al lui Sri Yukteswar, Mukunda este inițiat în Kriya Yoga, „o tehnică yoghină ce permite eliminarea agitației mentale și identificarea progresivă cu conștiința cosmică”, tehnică transmisă din generație în generație de sfinți precum Lahiri Mahasaya sau Mahavatar Babaji. Pe toată perioada vieții sale tânărul Mukunda atinge toate treptele spirituale de la Swami până la Paramahansa Yogananda.
Își începe călătoria sufletului din Benares (actualul Varanasi de pe Gange) și împrejurimile Himalayei ajungând să viziteze întreaga Indie (Cașmir, Bengal, Bombay – actualul Mumbai, etc). În acest sens curge toată viața sa, culminând cu atingerea țelurilor spirituale specifice yoghinilor (și nu numai), pe care mai apoi le oferă spre învățare la rândul său atât alor săi (prin școala din Ranchi) cât și occidentalilor americani (prin cursuri și seminarii în San Francisco și toată California; pune bazele Bisericii Realizării Sinelui a Tututor Religiilor din Washington D.C.). Printre altele, notabile sunt și întâlnirile sale cu Mahatma Gandhi și celebra sfântă creștină catolică din Bavaria – Therese Neumann.
Lecturând prezenta carte am intrat în contact cu vorbe specifice locurilor precum ashram, maharajah, Swami, Kumbha Mela și multe, multe altele asemănătoare…
Una peste alta, pentru mine Autobiografia unui yoghin m-a făcut mai bogat… spiritual… mi-a oferit șansa să cunosc o altfel de lume, alta decât cunoșteam până acum când mă gândeam la India.
Vă recomand cu căldură să-i dați o șansă doar dacă doriți să aflați cine sunteți cu adevărat, de unde veniți și încotro vă îndreptăți… și cine știe prin ce împrejurare viața voastră se va schimba în mai bine…
Cu gânduri pline de iubire,
Liviu
P.S.: Voi vă regăsiți în astfel de trăiri, le înțelegeți, le practicați, le credeți?
∼∼∼∼*∼∼∼∼
Alte articole din aceeași categorie – De prin alte cărți:
- Atitudinea este totul – Jeff Keller
- Psiho-cibernetica – Dr. Maxwell Maltz
- Inamicul es egoul – Ryan Holiday
_____
E posibil ca aceaste rânduri să fie adevărate.
Până la proba contrarie, considerați articolul un pamflet.