Salutare lume faină,
Se pare că am pus un titlu „pompos” la articolul de față – Cum nu m-au convins editurile să-mi schimb cartea de debut – dar n-am găsit altul care să înglobeze cu exactitate trăirile prin care-am trecut în momentele de derivă când îmi căutam o editură care să-mi publice cartea de debut.
În articolele mele de până acum am detaliat într-o formă exactă cam tot procesul unui debutant: de la scrierea manuscrisului, căutarea editurilor, publicarea cărții de debut și până la promovarea acesteia contra cost sau gratuit.
Și revizuind materialul mi-am dat seama că nu i-am pomenit pe cei care „m-au încurajat frenetic” să-mi modific scrierea că nu e totul tocmai la locul ei… subliniindu-mi experiența lor vastă în domeniu! 😀
Ăsta DA un pas înaninte la început de carieră… ca să nu spun un șut în f/c… (după preferințe) 🙂
Îmi amintesc atunci când îmi căutam editură… și cum mai toate mă refuzau, oferindu-mi diferite scuze, care mai de care mai „profesioniste”, am dat peste cineva autohton care citindu-mi manuscrisul a exclamat (citez aproximativ din memoria de peste ani):
„— Sper că n-ai de gând să lași denumirile alea la personaje. N-o să ai succes cu ele. Trebuie altceva!”
Tot în acea perioadă și un editor de peste ocean mi-a sugerat la fel, cum că acțiunea nu este tocmai ce trebuie și ar fi de indicat să mai schimb formularea dacă vreau să realizez ceva notabil.
Acum, la distanță de acea perioadă, mă gândesc că poate au avut dreptate… scrierea mea nu are succes, dar știți ceva? Succesul vine când vrea el, nu când vrem noi! Că de-am avea toți succes, așa, pocnind din degete, poate lumea asta n-ar mai avea niciun un farmec… Iar eu… eu nu-s genul care să-mi pierd speranța atât de ușor 🙂
Cum nu m-au convins editurile să-mi schimb cartea de debut încă nu-mi dau seama… Au renunța prea ușor! Adică, nu și-au dorit asta cu adevărat… Le-am fost indiferent! :)))
Cam așa se rup aripile celui care vrea să-nvețe a zbura…
Pe de altă parte, dacă făceam acele modificări recomandate, acum mai mult ca sigur simțeam acel sentiment străin, de ceva ce nu-mi aparține, nu mai e al meu…
Dar refuzând, m-am ales cu o minunăție de scriere care mi-a adus împlinire în suflet, fiindcă știu că în interiorul ei sunt sentimentele mele sincere…
ALE MELE! Subliniez a se observa diferența! 😉
(! imaginea alăturată nu-mi aparține. Circulă sub diverse forme pe internet. Am ales-o fiindcă mi se pare sugestivă pentru prezentul articol. Traducerea personală ar fi cam așa: „Te sun eu mai târziu, bine? Iau cina cu editorul meu.” unde, scriitorul este creionul, iar editorul este radiera )
Așa că, dragilor, dacă vă veți lovi de astfel de editori în lunga voastră călătorie spre succes să știți de la mine că adevărul absolul e cuibărit acolo în adâncul sufletului vostru.
Cam asta a fost povestea a Cum nu m-au convins editurile să-mi schimb cartea de debut.
Libertatea de exprimare e un lucru mare! Nu renunțați la ea niciodată!
Un libertin în exprimare,
Liviu
P.S.: Dacă ai trecut și tu prin astfel de evenimente nedorite, dă-mi de știre în secțiunea comentarii. Hai nu ține doar pentru tine! Vrem să ne minunăm și noi. 
∼∼∼∼*∼∼∼∼
Alte articole din aceeași categorie – Viață de scriitor:
∼*∼
CUM AM ALES EDITURA PENTRU CARTEA DE DEBUT
EDITURI CARE PUBLICĂ DEBUTANȚI
∼*∼
CUM AM PROMOVAT (GRATUIT), CA AUTOR, CARTEA DE DEBUT
CUM AM PROMOVAT (CONTRA COST), CA AUTOR, CARTEA DE DEBUT
∼*∼
CUM AM PUBLICAT PRIMA MEA CARTE ELECTRONICĂ – EBOOK
CUM AM PUBLICAT CARTEA DE DEBUT
_____
E posibil ca aceste informații să fie adevărate.
Până la proba contrarie, considerați articolul un pamflet. 
Salut,
Mă bucur de fiecare dată când revin pe această pagină.
Întâmplarea face ca și eu să fi trecut prin așa ceva chiar acum o săptămână…
Deci, care e povestea (nu foarte complicată…)?
Am văzut în răspunsurile la articolele tale, pe cineva care spunea că a găsit o nouă platformă care oferă print on demand în România. Evident că imediat am trimis un e-mail. Știam deja de pe site-ul lor două „amănunte”: vor exclusivitate pe 3 ani și oferă 25% drepturi de autor. Mi-am spus că, nu mă deranjează treaba cu exclusivitatea, neapărat. Timpul trece, și dacă oamenii știu să își facă treaba, de ce nu. Cu privire la 25%… mai bine 25% din ceva decât 100% din nimic. Aaa… mai era ceva, că nu sunt interesați de cărți sub 60.000 cuvinte (aș zice că decent).
Am primit răspuns foarte repede… ore. Recunosc că am fost foarte surprins, în bine. Au zis că să le trimit manuscrisul, mi-au precizat aceleași condiții. Am trimis.
Răspunsul a venit în fix o oră, zicând că sunt interesați.
M-am gândit că într-un final am găsit colaboratorii pe care îi căutam…
Ei bine… aici lucrurile au început să devin puțin ciudate…
Mai întâi au spus că se vede că sunt începător. Acum… asta știam și eu. Însă, parcă totuși, în doar după o oră să ajungă la concluzia asta (în format de 5.5×8.5 inchi sunt 600 pagini, cu 200.000 cuvinte)… Dar mi-au dat și o explicație: Am folosit obsesiv (chiar cred că e putin exagerat, dar poate sunt subiectiv) dialogul, mai precis un anume fel de dialog. Ideea este ca mi-au dat un exemplu de cum ar fi trebuit să arate un dialog. De apreciat. Dar… au spus ca ar trebui să cumpăr o carte de la ei (în care aș fi învățat cum să scriu). Problema mea este că acel exemplu de fapt era un dialog „americanizat”. Am recunoscut imediat stilul, deoarece mi-am tradus singur în engleză toate cărțile și a trebuit să adaptez modul român de exprimare la cel englez. Sincer, nu am fost de acord cu ei. Suna puțin… nu chiar gramatical. Însă am spus că voi reține pentru viitor observația și poate chiar o voi folosi.
Mai mult, au zis că pentru „o primă colaborare” merge și așa…
Mi-au mai explicat că ei se pot ocupa de tehnoredactare (le-am spus că nu e nevoie, sunt deja tehnoredactate, printate, pregătite, dar dacă le vor altfel să îmi de-a template-urile), de machetare (iar, nu e nevoie), de copertă (aici o precizare interesantă: chiar dacă e deja făcută, sau o voi face eu, decizia la cum va arăta va fi a lor, exclusiv). În schimbul acestor „bonusuri” cer exclusivitatea pe trei ani.
Am răspuns. Am zis că mergem înainte, dar că vreau să clarific două aspecte:
În mai puțin de o oră primesc răspuns. Nu îi interesează partea de nuvele și povestiri scurte pentru că nu e piață, că lumea preferă romane (între noi fie vorba, din tot ce am studiat prin afară este puțin invers ca trend, și chiar și în cazul meu s-au vândut mai bine și mai repede decât romanul, dar… fiecare cu sursele lui).
Nu au răspuns nimic cu privire la întrebările mele. Dar au atașat contractul și au specificat că după ce îl semnez primesc și Actul Adițional pentru Exclusivitate. Mi-a sunat puțin ca în gluma cu „poate punem și apă în piscină”.
Apoi am citit contractul…
Multe trimiteri la anexe. Adică ce era important. Doar că… anexele nu erau atașate.
Anexele urmau sa-mi fie trimise după ce semnez contractul, ca și Actul Adițional pentru Exclusivitate.
Apoi… se specificau chestii… interesante, cum ar fi:
Plus multe chestii standard.
Mi-am zis că, poate se clarifică totul în anexe. Așa că i-am rugat să îmi trimită și anexele, pentru a ști detaliile colaborării.
Din păcate… nu am mai primit niciun răspuns din acel moment.
Acum, tu ai mai multă experiență. Crezi că e normal? Să ceri astfel de lucruri? O astfel de abordare?
PS: Am pus la vânzare, print on demand, varianta în engleză pe KDP. Mi-am comandat 8 volume (din care 7 pentru Biblioteca nationala – ISBN). Am plătit pentru un volum 8 dolari (preț de autor) în condițiile în care în România mă costă 39 lei. Transportul a fost 80 lei, cu livrare la ușă. A ajuns în 6 zile (de pe amazon Franța).
Din păcate, daca firmele autohtone nu înțeleg că abordarea lor de business este fundamental greșită, foarte curând vor fi scoși de pe piață. Și apoi se vor plânge probabil că ce grea e globalizarea… Zic și eu.
Scuze dacă m-am întins la scris. Poate că cele de aici vor ajuta.
Spor la scris și la citit… 🙂
Salutare,
Și mă bucur să te „revăd” printre comentariile articolelor 🙂
Am citit ce ai scris și regăsesc mica povestire destul de hazlie mai ales că și eu am trecut pe acolo. Parcă sunt clișeice abordările astea. Dacă nu pică primul în plasă atunci mai insistăm.
Și dacă nu ți-ai făcut temele în prealabil nu mai ai nicio scăpare.
Chiar eu era să fiu pățitul cu o editură din Franța 🙂 (bine, cu una din U.K. și una din India – pfff până unde am ajuns), dar asta din Franța a fost la modul ăla direct și agresiv că mă așteaptă în unul din sediile lor din Paris sau Lyon și îmi oferă și „luna de pe cer”.
Mno… când te laudă cineva, îți dai seama că mă văzusem cum zburam spre Paris să-mi văd visul cu ochii, mai ales când mi-a trimis și contractul să-l semnez… dar știi cum? Repede că se grăbesc, fiindcă au câteva mii de manuscrise în așteptare și ar fi păcat să ratez ocazia…
Când citesc contractul mai bine, printre multe altele, trebuia să le trimit vreo 2000 de euro… că vorba aia… eu sunt un scriitor miliardar și nu mă uit la 2000 de euro 🙂
Revenind la ce spuneai, mda… sincer condițiile astea birocratice te fac să renunți înainte de-a începe. Chiar dacă la prima vedere nu îți dai seama, cred că e mai bine că sunt atât de alambicate căile publicării de carte. Doar așa omul deschide larg ochii și pune osul la treabă, în regim propriu 🙂
Te mai așteptăm pe aici, să ne mai minunezi cu experiențele tale, care din câte observ s-au cam îmnulțit și la tine 🙂
Spor!