Hei! Bine v-am regăsit!
Zilele acestea am mai trăit o experiență care mi-a arătat că printre noi, muritorii de rând, încă trăiesc suflete care își pun propria pasiune pe primul loc, care au un vis și îl urmează cu încăpățânare până-n pânzele albe ale viitorului. Sunt rari… sunt din ce în ce mai rari…
De ce se încăpățânează să o facă?
Poate pentru că știu acolo în interiorul lor că nu e nimic în zadar, că nu trebuie să renunțe, fiindcă undeva la capătul drumului, dincolo de regrete, eșecuri și suferință îi așteaptă visul care va devenit realitate.
Despre asta este vorba în „o poveste dulce dulce” – despre cineva care face ceea ce iubește cel mai mult. De unde știu eu asta!? Păi… nu știu! Dar am simțit acolo în interiorul meu… și de cele mai multe ori sufletul nu greșește…
Povestea este una simplă, dar încărcată de emoții puternice despre un maestru cofetar ascuns într-un loc la căpătul lumii, care-și încântă comunitatea cu cele mai apetisante gusturi. Dacă ai ști de existența lui, ai parcurge drum lung doar ca să savurezi o porție de curcubeu.
Fiind ziua mea de naștere am primit de la familie un tort. Până acum nimic ieșit din comun. Ceva firesc! Firesc pentru mine la această vârstă pentru că-n copilărie festinul dulce era doar un vis, cum sunt sigur că mulți alți copii (poate chiar și adulți) tânjesc încă măcar după o felie de tort și-n aceste vremuri, ba mai mult de-atât, poate nici nu știu cu ce să asocieze acest cuvând când îl aud pentru-ntâia oară…
Chiar dacă mai servisem inainte câteva mici „dulcegării” din locația cu pricina și mi-au întrecut așteptările, tortul în sine „mi-a pus capac” (așa, pe românește) gusturilor mele critice de gurmand înnăscut. Iar de aici până la prezenta poveste a fost doar un pas…
Astfel, am decis să le scriu următorul mesaj:
Obișnuiesc să fac scriu astfel de mesaje când ceva mă impresionează, mă face să mă simt excelent, mă face să îmi dea o senzație de fericire interioară. E o stare de bine pe care o vreau împărtășită cu lumea-ntreagă!
Las alăturat o mostră…
Dar povestea nu se termină aici…
La câteva zile după fericitul eveniment, mare mi-a fost surprinderea să primesc o altă minunăție de tort. În dar! De la același artist cofetar. Nu doar că nu m-am așteptat, dar emoțiile m-au încercat teribil… nu știam cum să reacționez… pentru că nu am mai trecusem prin așa ceva… era pentru prima dată când cineva îmi oferea un tort fără să fie ziua mea… ba mai mult, era pentru întâia oară când am avut o reacție la cele scrise de mine… copleșitor…
În aceste condiții mulțumirile sunt de prisos… fiindcă trăirile sunt de milioane!
Și mai las aici ceva (a se apăsa pe imagine)… fără de care o poveste dulce dulce nu s-ar mai fi scris vreodată pe blogul meu…
Cu gânduri dulci,
Liviu
P.S.: Voi ați avut astfel de experiențe culinare? Dacă da, atunci aștept să le împărtășiți în rubrica de comentarii și poate… cine știe… o să-mi faceți poftă! 😛
____
E posibil ca această întâmplare să fie adevărată.
Până la proba contrarie, considerați articolul un pamflet. 
